Istoria Teatrului

Teatrul are o istorie destul de veche, tumultoasa si impresionanta captivand intodeauna oamenii contribuind la cultura fiecarui stat ce l-a imbratisat si ridicat la rang de arta si profesie.

In cadrul perimetrului constructiei Red Lion din Londra a fost realizata prima tentativa de constructie a unei scene de teatru in anul 1967. Primarul si Corporatia orasului Londra a interzis jucarea piesele de teatru in anul 1572, ca o masura impotriva ciumei, iar in 1575 au expulzat in mod oficial toti actorii din oras. Acest lucru a determinat construirea teatrului in afara jurisdictiei Londrei, in vecinatatile libere din Halliwell / Holywell in Shoreditch si mai tarziu Clink, iar la Butts Newington in apropiere de cartierul de divertisment stabilit de Domenii Sf. Gheorghe in mediul rural din Surrey. Teatrul a fost construit in 1576 de James Burbage, in parteneriat cu al sau cumnat John Brayne (proprietarul primei case a teatrului de la Red Lion – ce n-a avut succes – 1567), pe locul proprietatii Halliwell Priory ce a fusese initial demolata. Locul de amplasare a Teatrului a fost in Shoreditch, dincolo de limita nordica a orasului Londra si astfel, in afara jurisdictiei autoritatilor civile, care au fost de multe ori impotriva spectacolelor de teatru. Aceasta zona, asa zisa “Suburbiile Pacatului” era cunoscuta ca fiind “rau famata” pentru numeroasele bordeluri si case de jocuri de noroc. Un an mai tarziu un alt teatru numit Cortina a fost construit in apropiere, facand din Londra primul district al teatrului, al unui cartier de divertisment.

Sunt mai multe opinii cu privire la primul teatru din Romania. Unii sustin ca primul teatru de pe actualul teritoriu al Romaniei a fost la Sibiu. In 1769 se deschide primul spatiu din Romania destinat exclusiv pentru spectacole de teatru, iar in 1787 se inaugureaza cladirea primului teatru din Romania (actuala Sala Thalia) A functionat ca teatru pana in 1948 cand a fost distrus partial de un incendiu, in prezent este sediul Filarmonicii de Stat.<br> Altii sustin ca cel mai vechi teatru din Romania ar fi fost in Oravita – judetul Caras-Severin iar actualmente renovat ar fi copia fidela a teatrului din Burgtheater din Viena ornamentele fiind realizate chiar de catre un arhitect vienez pe nume: Ieronimus Platzger. Minunea s-ar fi intamplat asadar la 5 octombrie 1817, in Banat, la nici 50 de kilometri de Resita, cu ocazia vizitei imparatului Francisc I si a imparatesei Augusta Carollina, la Oravita. Atunci si acolo, s-a jucat piesa ‘Gelozia umilita’, de Franiul von Weiawnturm. Teatrul se numeste, astazi, deloc intamplator, ‘Mihai Eminescu’, pentru ca Luceafarul poeziei romanesti a fost sufleur si consilier artistic al directorului institutiei.

 La Oravita, se construia, intre 1816-1817, primul teatru din piatra (o premiera in sud-estul Europei, iar, la inaugurare, a mai fost o surpriza: era intaia cladire din Europa iluminata de lampi cu acetilena! Astfel, la Oravita, un arhitect  macedo-roman, Ion Niuny, infiinta in 1806, ‘Clubul diletantilor de Teatru’ (care a dat intaia reprezentatie in 1815!), el fiind parintele moral al primului teatru din Romania. Astazi, cladirea este o bijuterie de muzeu, cu o sala renovata (in 1995-1997), pastrandu-se intact stilul.

Istoria mai departe spune ca …

Erau 250 de locuri in superba sala cu doua etaje, in care, din pacate, nu s-a tinut decat un spectacol iar la re-inaugurarea din 1997 – cu ministrul de atunci Ion Caramitru, pe scena. Mai exista si afirmatii cum ca, cel mai vechi teatru din Romania a fost in Arad si functionat intr-un imobil format din doua corpuri de cladiri, Casa Hirschl si Teatrul Vechi. Cladirea, considerata primul edificiu de teatru permanent de pe teritoriul tarii noastre, a fost construita in anul 1817, iar proprietarul ei a fost Iacob Hirschl. Pe scena salii de spectacole au evoluat numeroase trupe de prestigiu si o serie de artisti, precum Derynne in 1818, Treuman in 1845 sau Johan Strauss fiul, in concertul din 1847. De asemenea, la Arad au evoluat formatii teatrale romanesti, conduse de Mihai Pascaly si Matei Millo. In cadrul acestor trupe activa, ca sufleur, si poetul Mihai Eminescu. Aici se organizeaza anual Festivalul de Teatru si Underground, la care participa artisti din intreaga Europa.

In prezent este un imobil ce necesita o renovare majora. Intre timp, dupa anul 2000 a aparut si unul dintre mostenitorii lui Iacob Hirschl care si-a cerut dreptul aspupra cladirii. Conform legii retrocedarilor din Romania, atata timp cat imobilul exista retrocedarea se face in natura, numai ca acesta doreste banii si nu cladirea.

Arte Martiale - O scurta istorie a KARATE-ului

Origini 

Se constituie din  diferite stiluri de arte marţiale chinezeşti (kung - fu sau gong - fu, respectiv kem - po în pronunţare japoneză), "strămoşul" fiind pokkeck (aşa - numitul "box chinezesc" sau "box de templu"), respectiv shaolin quang - fa, practicat de călugarii templului shaolin. Derivate ale acestui sistem de luptă, mai ales aşa - numitele "stiluri sudice" (China sudică) au stat la rîndul lor la baza Okinawa - te, a artelor marţiale practicate pe insula Okinawa. Acestea s - au dezvoltat din importante influenţe repetate de - a lungul secolelor importate din China, dar şi din stiluri de luptă băştinaşe. Incă înaintea răspândirii sistemului de luptă Okinawa - te (ulterior kara - te) existau mai multe stiluri, care stau la baza "stilurilor tradiţionale" ale karate.

Karate - dō (空手道)

Este o artă marţială japoneză introdusă în Japonia (şi ulterior în lume) din Okinawa în 1922. În japoneză kara înseamnă gol, te înseamnă mână iar dō înseamnă cale, rezultatul fiind calea mâinii goale. În karate se utilizează lovituri cu mâinile şi picioarele, blocaje, secerări, prize, proiectări fiind un stil extern de luptă. În ordine alfabetică:Chito - ryu, Goju - ryu, Hon - Do - Ryu, Isshinryu, Kyokushin, San - Ki - Do (San=3, Ki=energie vitala, Do=cale), Shaolin, Shito - ryu, Shotokan, Fudokan, Tameshiwari (Arta de a sparge), Wado - ryu, World Oyama Karate.

Există numeroase stiluri ("ryu"= şcoală în limba japoneză) de karate, diferite prin tehnicile de luptă şi principiile strategice pe care le folosesc. De exemplu, Shotokan foloseşte atacuri lungi, din mişcare, punând accent pe viteză, mobilitate, supleţe, în timp ce în Goju - ryu se folosesc atacuri şi blocaje scurte, fără deplasare, accentul fiind pus pe forţă. Toate stilurile folosesc două exercţii de bază: kata (set de tehnici prestabilite mimând lupta cu adversari imaginari) şi kumite (lupta cu adversar real). În karate sportiv se organizează competiţii de kata şi de kumite.

Întemeietorul karatedo-ului modern 

este considerat Gichin Funakoshi (1868 - 1957), fondatorul stilului Shotokan. După 1922, când a sosit în Japonia din Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstraţii şi prelegeri. Pentru a creşte popularitatea stilului său de luptă (Okinawa - te), l - a denumit în japoneză "karate" (kara - te).

Locul în care se practică karate (sala de antrenament) se numeşte dojo. Termenul este folosit şi în cazul altor arte marţiale japoneze.

În funcţie de nivelul de pregătire, în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 12) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.

Codul BUSHIDO - Codul Samurailor

Samuraii ne-au fascinat inca de la cele mai fragede varste, fiind modele ale puterii, onestitatii si disciplinei. In ziua de astazi, ideea de samurai este mediatizata si am uitat adevarata "cale" a acestori vechi luptatori. In realitate, ei nu s-au scaldat numai in glorie si in laude. Ei treceau prin multe incercari, atat fizice, cat si morale si, asa cum fiecare clan de razboinici avea un cod, asa si samuraii se ghidau dupa cateva principii morale - Codul BUSHIDO (in japoneza "bushi" sau "bu" inseamna razboinic, iar "do", cale - Calea Razboinicului).

1. Principiul armoniei 
„Nu trăiţi în contradicţie cu legea imuabilă care guvernează viaţa. Căutaţi mereu să vă armonizaţi interiorul cu exteriorul, şi să simţiţi această armonie”
„Scopurile voastre trebuie să vă asigure de asemenea armonia, şi numai aşa fiind, nu renunţaţi niciodată la ele”

2. Principiul justeţii 
„Fiţi întotdeauna imparţiali in judecată.”
„Nu fiţi geloşi pe nimeni”.
„Nu vă lăsaţi niciodată pradă ranchiunei sau altor sentimente rele”.

3. Principiul tenacităţii 
„Trăiţi cu o concentrare esenţială pe DO, pe nimic altceva.”
„Calea proprie este cea pe care o puteţi menţine până în ultima clipă a vieţii”

4. Principiul tăriei 
„Nu fiţi niciodată slab”
„Nu întreţineţi nici un regret în spiritul vostru”

5. Principiul austerităţii 
„Nu căutaţi comodităţile cu orice preţ.”
„Nu căutaţi satisfacţie corpului cu orice preţ.”
„Nu fiţi lacom sau hrăpăreţ.”
„Nu vă subordonaţi plăcerilor cărnii.”

6. Principiul politeţii 
„Respectaţi-vă părinţii şi pe maeştrii care v-au iniţiat în BUDO.”
„Respectaţi zeităţile şi strămoşii, dar nu vă lăsaţi niciodată în grija lor.”

7. Principiul raţionalităţii 
„Nu vă subordonaţi viaţa sentimentelor, nici chiar celui de dragoste.”
„Nu consideraţi definitivă şi abstractă nici o ordine a preferinţelor; consideraţi totul la fel de trecător.”
„Nu vă lăsaţi niciodată subjugaţi de pasiuni materiale.”

8. Principiul creativităţii 
„Cultivaţi libertatea interioară fără a o lovi niciodată în nimic.”
„Când v-aţi găsit „calea”, nu mai depindeţi decît de voi înşivă pentru propriul vostru progres.”